Vești excelente pentru elevi! Vacanţa de vară ar putea începe mai devreme

Publicat: 08 feb. 2020, 12:34 Autor: Elena News
Vești excelente pentru elevi! Vacanţa de vară ar putea începe mai devreme

Elevii din clasele I – VIII din Capitală ar putea intra mai devreme cu trei zile în vacanţa de vară, aceasta fiind una dintre dorinţele Comitetului de organizare a turneului final al Campionatului European de fotbal, în vederea decongestionării traficului rutier înaintea începerii EURO 2020 la Bucureşti.

Primul meci găzduit de Bucureşti este programat duminică, 14 iunie, iar cursurile anului şcolar 2019-2020 se încheie vineri, 12 iunie. Comitetul de organizare şi-ar dori ca elevii din clasele I – VIII din Bucureşti să intre în vacanţă de miercuri, 10 iunie, astfel încât să fie eliminate din trafic autoturismele părinţilor care îşi duc copiii la şcoală.

„Încă nu s-a făcut o propunere oficială, însă s-a discutat în Comitetul interministerial să se intre în vacanţă cu 3-4 zile mai devreme. Pentru că vacanţa începe sâmbătă, 13 iunie, meciul este pe 14, iar noi dorim ca elevii din ciclul I – VIII să intre în vacanţă de miercuri”, a afirmat managerul de comunicare al EURO 2020, Răzvan Mitroi.

Florin Şari, manager de proiect din partea Federaţiei Române de Fotbal din cadrul Comitetului de organizare a turneului final al EURO 2020, a declarat, vineri, că o scurtare a programului elevilor ar fi utilă planului de mobilitate înaintea primului meci găzduit de Bucureşti, relatează antena3.ro.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Publicat: 08 feb. 2020, 12:34 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×